Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat marți că a discutat telefonic cu președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
De asemenea, premierul britanic a declarat că se așteaptă ca relațiile dintre Marea Britanie și Statele Unite să fie mai apropiate în timpul mandatului lui Joe Biden și a adăugat că subiectele precum schimbările climatice pot reprezenta un punct comun în ceea ce privește relațiile dintre cele două țări, informează site-ul agenției de presă Reuters.
Declarațiile lui Johnson vin în contextul în care Biden și-a exprimat deja îngrijorările în legătură cu politicile lui Boris Johnson cu privire la relațiile cu UE post-Brexit.
„Numai ce am vorbit cu Joe Biden pentru a-l felicita pentru alegerea sa (în funcția de președinte al SUA, n. red.). Mă aștept la întărirea parteneriatului dintre țările noastre și abia aștept să lucrez cu el în ceea ce privește prioritățile noastre comune, de la combaterea schimbărilor climatice, până la promovarea democrației și construirea unui viitor mai bun după pandemie”, a scris Boris Johnson pe Twitter.
Reuters notează că Johnson nu l-a întâlnit niciodată pe Biden, iar mai mulți analiști politici au sugerat că acesta va trebui să facă eforturi importante pentru a asigura „relația specială” dintre cele două țări.
Johnson nu a făcut referire la niciun fel de discuție despre Brexit în timpul convorbirii cu Biden. Guvernul Johnson încearcă să ajungă la o înțelegere cu UE în ceea ce privește relațiile post-Brexit, însă premierul a dat de înțeles că este dispus să părăsească discuțiile și fără un acord.
Johnson a promovat o lege prin care protocolul referitor la Irlanda de Nord, care evită o graniță fizică între Irlanda și Irlanda de Nord, este încălcat.
Această propunere l-a determinat pe Joe Biden să lanseze un avertisment la adresa Londrei. Biden a atras atenția că în cazul în care Marea Britanie nu va respecta acordul de pace din 1998, Londra nu poate conta pe un acord comercial cu Statele Unite.